Tânărul care a provocat accident grav în comuna Gorban a fost arestat pentru 30 de zile

arestat

Poliţiştii Serviciului Rutier Iaşi efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui auto sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe şi vătămare corporală din culpă.

Din cercetări a rezultat că la data de 25 mai a.c., un tânăr de 26 ani, în timp ce ar fi condus un auto pe DN 28, pe raza localităţii Gorban, ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi ar fi intrat în coliziune cu gardul unui imobil, iar apoi ar fi fost proiectat într-o anexă gospodărească.

În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea a 5 persoane, inclusiv a conducătorului auto, toate fiind transportate la spital. Conducătorul auto a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind de 0,89 mg/l alcool pur în aerul expirat.

La data de 10 iunie a.c., în baza probatoriului administrat în cauză, tânărul de 26 ani a fost reţinut de poliţişti pentru 24 de ore şi introdus în Arestul I.P.J Iaşi.

La data de 11 iunie a.c., acesta a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Răducăneni şi Judecătoriei Răducăneni, instanţa dispunând arestarea sa preventivă pentru 30 de zile.