Tânără salvată azi noapte de pompieri după ce a rămas încarcerată, în urma unui accident în comuna Popricani

In aceasta dimineata, la ora 03:00, pompierii militari din cadrul Detașamentului 1 de Pompieri Iași, aparținând Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Mihail Sturdza” al Județului Iași, au intervenit de urgență în satul Vânători, comuna Popricani, la un accident rutier în care a fost implicat un autoturism.

La fața locului au fost direcționate o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare, cu un efectiv de 9 militari, precum și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Iași.

În urma impactului, o tanara, în vârstă de 23 de ani, a rămas încarcerată, fiind conștientă la momentul sosirii forțelor de intervenție.

“Echipajele de pompieri au acționat prompt pentru descarcerarea victimei, care a fost ulterior monitorizată medical la fața locului de către echipajul SAJ, fiind apoi transportată la spital pentru investigații suplimentare. Cazul a fost preluat de autoritățile competente pentru cercetări”, a precizat ISU Iasi.

About The Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *