Tânără arestată în stradă, pentru un pumn de ghiocei

ghiocei2

O tânără care vindea ghiocei, a fost încătușată de Poliția Capitalei.  Femeia a refuzat să se legitimeze, iar oamenii legii i-au pus cătușele și au dus-o la secția de poliție, unde a fost amendată cu suma de 500 de lei.  

„La 30 ianuarie, a.c., în jurul orelor 17:00, un echipaj al Secției 2 Poliție a observat, în trafic, pe raza Sectorului 1, mai exact în apropierea DN1, o tânără care apela la mila publicului. Polițiștii au încercat să o legitimeze, moment în care tânăra a luat-o la fugă. Un polițist a plecat în urmărirea acesteia, a reușit să o prindă la câteva străzi distanță de la locul unde aceasta apela la mila publicului. Femeia a refuzat să se legitimeze, motiv pentru care a fost condusă la sediul subunității unde a fost amendată cu 500 de lei”, au transmis polițiștii bucureșteni.