Tanar din Barnova retinut de politisti dupa ce a fost prins baut la volan si fara permis de conducere

Sharing is caring!

Polițiștii din cadrul Secţiei nr. 1 Poliţie Rurală Iaşi au oprit, pentru control, în comuna Bârnova, un autoturism condus de un tânăr, de 29 de ani,
din comuna Bârnova. În urma verificărilor efectuate în bazele de date, s-a constatat faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Întrucât tânărul emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul alcooltest,
rezultând o valoare de peste 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

De asemenea, s-a constatat faptul că autoturismul nu are inspecția tehnică periodică și asigurarea de răspundere civilă auto obligatorie valabile. Au fost aplicate sancțiuni contravenționale, conform O.U.G. nr. 195/2002 și Legii nr. 132/2017 și a fost dispusă retragerea certificatului de înmatriculare și a plăcuțelor cu numărul de înmatriculare a autoturismului.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de
conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și conducerea unui vehicul fără permis de conducere. În baza probatoriului administrat în cauză, ieri, tânărul a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, fiind introdus în Arestul I.P.J. Iași.

Astazi, acesta va fi prezentat, cu propuneri legale, Judecătoriei
Iași.

shares