Suprasolicitare, epuizare, lipsa odihnei. Povestea rezidenților care nu au mai ajuns să profeseze

Într-un material video lansat ieri seară de portalul de investigații Recorder, intitulat „De ce încă ne mai pleacă medicii din țară. «În România, rezidentul e un sclav»”, este documentată realitatea cruntă din spitalele românești, trăită de medicii rezidenți. Reportajul aduce în prim-plan condițiile de lucru extrem de solicitante din sistemul medical, inclusiv din Iași, și pune accent pe riscul uriaș de epuizare profesională.

Unul dintre cazurile expuse este cel al lui Emanuel Mirel Luca, medic rezident la secția de gastroenterologie de la Spitalul ,,Sf. Spiridon” care a decedat recent. Jurnaliștii au vorbit cu familia tânărului, care susține că suprasolicitarea cronică de la locul de muncă a avut un rol major în tragedie. Turele prelungite, de până la 32 de ore, lipsa zilelor libere și volumul mare de responsabilități sunt doar câteva dintre cauzele indicate de rudele îndoliate.

Până la această dată, familia nu a primit rezultatele autopsiei, iar cauza oficială a decesului nu este încă stabilită. În discuțiile avute cu cadre medicale din cadrul spitalului, membrii familiei spun că li s-a transmis că moartea ar putea avea o altă explicație, care va reieși în urma investigațiilor medico-legale.

Contactată de jurnaliștii Recorder, prof. dr. Anca Trifan, șefa Institutului de Gastroenterologie din Iași, a respins ideea că rezidenții ar fi suprasolicitați:

„La 80 și ceva de rezidenți, dacă ăia sunt suprasolicitați, nu vă supărați… Se poate pune problema să vrea ei să vină să dubleze o gardă sau să o tripleze sau cvadrupleze, că sunt o grămadă de rezidenți în gardă, nu-i unul singur.”

Aceasta a declarat că activitatea din institut este intensă, dar că programul de lucru pentru rezidenți ar fi unul relativ lejer:

„Se muncește în fiecare zi foarte mult, dar nu mai mult decât ar trebui, Doamne iartă-mă. Și nu rezidenții. Doctorii muncesc foarte mult. Nu la rezidenți m-am referit. M-am referit la mine, m-am referit la colegii mei care văd sute de bolnavi în fiecare lună. Rezidenții au o gardă pe lună, lăsați-mă în pace.”

Șefa Institutului a mai precizat că, după efectuarea gărzilor, încerca adesea să-i trimită pe rezidenți acasă chiar și împotriva voinței lor, însă aceștia refuzau, motivați de dorința de a învăța cât mai mult. Potrivit acesteia, unii rezidenți se ofereau voluntar să participe la mai multe ture, tocmai pentru a avea contact direct cu cazuri medicale diverse și complexe, iar ea nu le putea interzice acest lucru.