Suceava | Un TIR incarcat cu porumb s-a rasturnat pe centura Radautiului

Un autotren incarcat cu porumb s-a răsturnat în afara părții carosabile pe centura municipiului Rădăuți.
La fata locului intervin la fața locului pompierii militari ai Detașamentului Rădăuți cu o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD B2, cu sprijinul unui echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Suceava.
În urma evenimentului, conducătorul autotrenului, conștient și cooperant, a fost preluat de către echipajele medicale și paramedicale trimise fața locului.