Suceava | Un elev și-a atacat colegii cu un cuțit, în plină stradă

cutit

Scandal între trei elevi la pe strada Călărași din municipiul Rădăuți în fata unei unități de alimentație publică. Azi, în jurul orei 14.00, un băiat de 17 ani și 7 luni și-a înjunghiat doi colegi din liceu de 17 și 19 ani, din orașul Vicovu de Sus, pe fondul unui conflict spontan.

„Agresorul se afla împreună cu fratele său pe stradă, moment în care ar fi fost acostat de către cei trei colegi, care l-au provocat și ar fi încercat să îl lovească.În acel moment tânărul de 17 ani și 7 luni a scos un briceag pe care îl avea asupra sa și a ripostat lovind la întâmplare pe cei trei. În urma conflictului un tânăr de 19 ani a suferit leziuni prin înțepare cu obiect tăietor înțepator, respectiv o plagă intepat-taiata cu hemopneumotorax drept, contuzii și echimoze faciale. Tânărul a fost transportat la Spitalul Județean Suceava pentru acordare de îngrijiri de specialitate, fiind în afara oricărui pericol. Un alt tânăr de 17 ani a suferit o plagă înțepata în zona axilei dreapta, fiind evaluat medical la Spitalul Municipal Rădăuți”, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean Suceava.

După incident agresorul a fugit, dar echipajele de Poliție l-au identificat în zonă la circa 15 minute de la sesizare și l-au preluat în custodie pentru audieri, acesta recunoscând faptele și indicând locul unde a aruncat cuțitul după agresiune, acesta fiind ridicat de către polițiști.

În acest caz s-a întocmit un dosar penal, iar după stabilirea tuturor circumstanțelor producerii evenimentului se vor dispune și măsuri procesuale față de autor.

Echipajele de poliție au acționat cu operativitate în zonă, reușind identificarea autorului în cca. 15 minute. Acesta a fost preluat pentru audieri,

După efectuarea audierilor și celorlaltor acte procedurale, în prezența apărătorului, polițiștii au dispus reținerea pentru 24 de ore a atacatorului pentru săvârșirea a trei infracțiuni de loviri sau alte violențe.

În funcție de concluziile medico-legale și probatoriul administrat, urmează a fi extinse cercetările.

Agresorul urmează să fie introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Suceava.