Suceava | Un bărbat a murit după ce un coleg a dat cu mașina de gunoi peste el

Ieri, 9 iunie, un bărbat din județul Vrancea care conducea o autoutilitară pentru colectarea deșeurilor menajere, pe un drum comunal din localitatea Calafindești, și-a omorât colegul în momentul în care a manevrat cu spatele.

Victima, un bărbat de 52 de ani din municipiul Suceava, se afla pe scara din spatele autoutilitarei, moment în care s-a dezechilibrat și a căzut. Bărbatul a suferit leziuni grave incompatibile cu viața.

Conducătorul auto a fost testat de poliţişti cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă și neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă.