Suceava | Trei ucraineni au fost prinși muncind ilegal, fiind obligați să părăsească țara

police

Ieri, polițiștii Biroului pentru Imigrări Suceava, în cooperare cu structuri din cadrul MAI, au efectuat mai multe acțiuni operative pe linia combaterii șederii ilegale și a muncii nedeclarate a străinilor, pe raza de competență.


În cadrul activității întreprinse, într-o acțiune desfășurată cu polițiștii Secției de Poliție Pojorâta polițiștii au depistat, 3 bărbați din Ucraina, cu vârste cuprinse între 22 și de 32 de ani, care desfășurau activități lucrative fără forme legale, la o societate comercială cu obiect de activitate prelucrarea lemnului.


În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că cetățenii străini a intrat legal în țară, în baza pașaportului biometric, însă nu au respectat scopul declarat, doi dintre aceștia afându-se la momentul depistării în ședere ilegală.
Ca urmare a celor constatate, pe numele cetățenilor ucraineni au fost emise decizii de returnare sub escortă și conduși până la punctul de trecere a frontierei de stat, în vederea îndepărtării din România în termen de 24 de ore.


Totodată, la ieșirea din țară a fost instituită măsura de nepermiterea intrării în ţara noastră, pentru o perioadă de 6 luni, în conformitate cu prevederile O.U.G. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată.


De asemenea, la finalizarea verificărilor, față de reprezentanții societății comerciale, se vor dispune măsurile legale conform prevederilor O.G. 25/2004 privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României, cu modificările și completările ulterioare.