Suceava | Tragedie în localitatea Bogata după ce o masina a căzut de pe podul peste raul Moldova

IMG-20211128-WA0011

Accident cu final tragic în aceasta seara în zona podului peste raul Moldova dintre localitățile Baia și Bogata. Un șofer a pierdut controlul volanului și a căzut de pe pod, de la o înălțime de câțiva metri.

În autoturism se aflau două persoane, un tânăr de 17 ani și un bărbat de 41 ani. Adolescentul a primit îngrijiri medicale la fața locului după care a fost transportat la spital.

Barbatul de 41 ani era inconștient în momentul în care au ajuns echipele de intervenție și în urma manevrelor de resuscitare acesta nu a mai fost salvat fiind declarat decesul.

La aceasta intervenție au participat pompierii militari ai Detașamentului de Pompieri Fălticeni cu modul SMURD (autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD B2), o ambulanță SMURD TIM (Terapie Intensiva Mobila) cu sprijinul unei ambulanțe SAJ.

Politia a deschis dosar penal pentru ucidere din culpa și vătămare corporală din culpă și continua cercetările pentru stabilirea circumstanțelor în care s-a produs accidentul.