Suceava | Țigări de contrabandă, trecute cu drona din Ucraina în România

drona

Poliţiştii de frontieră au descoperit şi confiscat, în ultimele 24 de ore, 11.600 pachete cu ţigări, în valoare de peste 98.000 lei, provenite din contrabandă, iar o parte din cantitatea de ţigări a fost trecută peste frontieră, din Ucraina în România, cu ajutorul unei drone.

Poliţiştii din cadrul STPF Suceava împreună cu lucrători ai S.P.F. Vicovu de Sus au sesizat, în zona de responsabilitate, un aparat de zbor de mici dimensiuni (posibil dronă) care s-a deplasat din Ucraina în România, pe direcţia localităţii Vicovu de Sus, judeţul Suceava şi, ulterior, s-a întors pe teritoriul statului vecin. Imediat au fost informate autorităţile de frontieră din Ucraina, precum şi autorităţile competente despre producerea evenimentului, în vederea luării măsurilor legale ce se impun, concomitent cu monitorizarea traseului aparatului de zbor”, a precizat reprezentantul Poliţiei de Frontieră.

De asemenea, în zona de responsabilitate pe direcţia respectivă s-au deplasat mai multe echipe operative care au luat măsuri de supraveghere şi cercetare a zonei, ocazie cu care pe raza localităţii Vicovu de Sus au fost descoperite, abandonate, trei colete care conţineau ţigări de contrabandă.

În urma inventarierii coletelor a rezultat cantitatea de 1.490 de pachete cu ţigări de provenienţă Duty-Free, în valoare de 17.500 lei, care a fost ridicată în vederea confiscării.

Totodată, poliţiştii din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Brodina, judeţul Suceava, au descoperit abandonate, pe timpul unor misiuni de supraveghere şi control la frontiera de stat, trei colete cu ţigări, de provenienţă Duty-Free.

Baxurile cu ţigări au fost descoperite în vegetaţia din apropierea localităţii Straja, judeţul Suceava, iar în urma inventarierii acestora a rezultat cantitatea de 6.418 pachete ţigări, în valoare de aproximativ 75.000 de lei. În continuare, se desfăşoară cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă, precum şi pentru documentarea întregii activităţi infracţioanale.

De asemenea, în Punctul de Trecere a Frontierei Siret s-a prezentat pe sensul de intrare în ţară, un bărbat cu dublă cetăţenie româno-ucraineană, în vârstă de 32 de ani, la volanul unui microbuz marca Mercedes Benz, înmatriculat în Ucraina.

Acţionând în baza analizei de risc, echipa comună de control, formată din poliţişti de frontieră şi lucrători vamali, a efectuat un control amănunţit asupra microbuzului, persoanei şi bagajelor. Astfel, a fost descoperită ascunsă în vederea sustragerii de la controlul vamal, în peretele despărţitor dintre compartimentul marfă şi pasageri, cantitatea de 3.700 pachete de ţigări, de provenienţă ucraineană.

Ţigările în valoare totală de 5.550 lei au fost ridicate în vederea confiscării, iar bărbatul a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 10.000 lei