Suceava | Tânăr de 21 ani, mort după ce a intrat cu motocicleta într-un șanț de beton și un cap de pod, la Ilișești

Sâmbătă, la ora 13.45, un tânăr de 21 ani din Ilișești, care a condus o motocicletă neînmatriculată pe un drum comunal neclasificat în interiorul localității Ilișești, a pierdut controlul asupra direcției de mers și a intrat în șanțul betonat din partea dreaptă, după care a intrat frontal într-un cap de pod. Potrivit informațiilor, tânărul s-a speriat, probabil, la vederea unui Fiat Doblo ce rula din sens opus.

În urma impactului, a fost proiectat pe carosabil și a rezultat decesul motociclistului. Nu a existat contact între motocicletă și autoturism.

Motociclistul nu poseda permis de conducere, iar motocicleta nu era înmatriculată.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ şi i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.