Suceava | Silvicultorii avertizează asupra atacurilor sângeroase ale lupilor, pe lângă cele ale urșilor

lupi

În cadrul ședinței Colegiului Prefectural, silvicultorii suceveni au avertizat asupra atacurilor sângeroase ale lupilor.

„Creștere exagerată a numărului de urși a condus la o restrângere a posibilităților de procurare a hranei și implicit la creșterea numărului de atacuri asupra animalelor domestice și sălbatice. Mai mult exemplarele tinere, femelele cu pui au fost nevoite să intre în intravilanul localităților pentru procurarea hranei”, se arată în documentul prezentat de reprezentanții Direcției Silvice Suceava

Ei atenționează că deosebit de periculos este faptul că aceste exemplare au fost observate în afara fondului forestier, la zeci de kilometri distanță de pădure, cum ar fi cazul urșilor observați la Dolhasca, Horodniceni, Bălăceana, Boroaia.

„Înmulțirea exagerată a numărului de urși a creat mari probleme și la executarea lucrărilor silvice, echipele de muncitori fiind nevoite să abandoneze lucrările din cauză că urșii s-au apropiat foarte mult de locurile în care își desfășurau activitatea”, explică DS Suceava.

Potrivit DS Suceava, pe 10 septembrie, la o stâna amplasată pe fondul cinegetic nr. 16 Valea Cârlibabei, o haită de 12 exemplare de lupi a omorât 63 de oi, valoarea pagubei fiind de 41.500 lei.

DS Suceava gestionează în prezent 24 fonduri cinegetice, dintr-un total de 71 existente la nivelul judeţului.

Dintre cele 24 de fonduri cinegetice, 19 au habitate favorabile pentru urs.