Suceava | Secția Boli Infecțioase internează doar pacienți cu Sars-CoV-2

coronavirus

Secția Boli Infecțioase a Spitalului Județean pentru Urgență „Sf. Ioan cel Nou” a redevenit secție exclusiv Covid, după o perioadă de cinci săptămâni în care a putut spitaliza pacienți cu alte patologii decât coronavirus.

Unitatea medicală a început pregătirea pentru valul 4 al pandemiei prin sistarea internării pacienților cu alte boli infecțioase decât Sars-CoV-2 pentru a evita transferul lor cu ambulanțele la alte spitale, în cazul unei creșteri bruște a numărului de cazuri. Secția are 92 de paturi, iar dacă se va depăși această cifră, vor fi operaționalizate secțiile Pneumologie, cu 75 de paturi, apoi cea de Dermatologie, cu 20 de paturi.

La Terapie Intensivă, acum funcțională cu 6 paturi pentru pacienții Covid, se deschid treptat, în funcție de necesități, două saloane compartimentate, putându-se ajunge la 20 de paturi ATI, dintre care 1-3 paturi destinate pacienților cu Covid dializați.