Suceava | Reținut după ce a furat portofelul cu bani al unui bărbat pe care-l colindase

arest

foto: zidezi

Un bărbat a fost reținut, aseară, de polițiști, după ce după ce a furat portofelul cu acte și 1000 de lei al unei persoane din localitatea Marginea pe care îl colindase.

Potrivit cercetărilor, marți după amiaza, la locuința păgubitului au venit două persoane, un bărbat de 46 de ani și o femeie de 35 de ani pentru a colinda, iar gazda i-a invitat în interiorul locuinței. După ce terminat, gazda a scos portofelul din buzunarul pantalonilor cu scopul de a le da o sumă de bani, moment în care unul din cei care l-a colindat, profitând de neatenția acestuia, i-a furat portofelul după care ambii au fugit pe drumul comunal, urcându-se într-un taxi

Bărbatul a sesizat poliția, care a reușit identificarea și oprirea în trafic a taxiului semnalat în care se aflau cei doi colindători.

În urma controlului corporal efectuat la secție s-a descoperit asupra bărbatului de 36 de suma de 395 lei în buzunarul drept al hanoracului; un telefon mobil și suma de 1000 lei în bancnote de 100 de lei, găsită ascunsă sub haine. Hoțul și-a recunoscut fapta.

În acest caz s-a deschis dosar penal pentru furt calificat, iar în urma discuțiilor purtate cu procurorul de caz, s-a dispus măsura reținerii pe o perioadă de 24 de ore, din data de 29.12.2021 ora 02:00 până la data de 30.12.2021 ora 02:00, a suspectului care a fost introdus în C.R.A.P Suceava, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți pentru audiere și stabilirea următoarelor măsuri.