Suceava | Program pilot de transport şcolar. Elevi din zona cartierului ANL Burdujeni vor fi preluați din stații și transportați la Școala 10

suceava

Viceprimarul Sucevei, Lucian Harșovschi, a anunțat că de astăzi a fost introdus în zona cartierului ANL Burdujeni, unde sunt mulți copii, elevi ai Școlii Generale Nr. 10, un program pilot, privind transportul școlar.

Autobuzul şcolar va circula pe traseul str. Putnei – Școala Generală Nr. 10 și va prelua copiii din stațiile stabilite împreună cu părinţii. Elevii vor coborî doar în fața unităţii de învăţământ, iar după ore vor pleca acasă cu același autobuz. Accesul acestora se va face pe baza abonamentului sau a biletului.

Lucian Harşovschi, viceprimarul Sucevei: „Începând de astăzi, am introdus în zona cartierului ANL Burdujeni, unde sunt mulţi copii, elevi ai Şcolii Generale Nr. 10, un program pilot, privind transportul şcolar. Autobuzul şcolar va circula pe traseul str. Putnei – Şcoala Generală Nr. 10 şi va prelua copiii din staţiile stabilite împreună cu părinţii. Elevii vor coborî doar în faţa unităţii de învăţământ, iar după ore vor pleca acasă cu acelaşi autobuz. Accesul acestora se va face pe baza abonamentului (…) După perioada de testare, vom analiza ce trebuie modificat ca orar. În funcţie de cereri, vom analiza dacă putem introduce acest proiect şi în alte zone. Doar aşa putem reduce traficul rutier şi îi vom şti pe copii în siguranţă”.