Suceava | Pompierii militari suceveni au salvat o femeie căzută în fântână la Moara
O femeie în vârstă de 53 de ani din comuna suceveană Moara a fost salvată, joi dimineața, de pompierii militari suceveni.
Femeia, din localitatea Liteni-Moara, a căzut în această dimineața într-o fântână cu o adâncime de circa 12 metri, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Suceava maior Alin Găleată.
Ea a fost extrasă de salvatori, iar echipajul SMURD-TIM i-a acordat primul ajutor medical urmând sa fie transportată la UPU Suceava pentru investigații medicale și tratament de specialitate.