Suceava | Polițiștii au stabilit cum s-a produs accidentul de la Pătrăuți în care o mamă a murit iar cele 3 fiice ale sale sunt în stare gravă la spital
În urma impactului devastator, conducătoarea autoturismului, Daniela S., în vârstă de 50 de ani, din comuna Dărmănești, a murit pe loc.
În autoturism se aflau cele trei fiice ale victimei: Amalia (21 de ani), Cornelia (15 ani) și Tabita (17 ani). Toate au suferit răni grave, două dintre ele fiind găsite inconștiente, iar cea de-a treia conștientă, dar cu multiple traumatisme.
În urma accidentului rutier a rezultat decesul conducatoarei auto de 50 de ani și vătămare corporală a trei tinere cu vârste cuprinse între 15 și 21 de ani, pasagere in autoturism.
Șoferul autotrenului în vârstă de 31 ani a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, urmând a se stabili toate circumstanțele producerii accidentului și a se dispune procedural.