Suceava | Politistii au confiscat un camion cu busteni, in valoare de 50.000 euro

Un echipaj din cadrul Serviciului Ordine Publică – Biroul Silvic – IPJ Suceava a oprit pe raza comunei Slatina o autoutilitară care transporta material lemnos, având direcția de deplasare Slatina-Mălini. S-a procedat la legitimarea conducătorului auto, stabilindu-se că acesta este un bărbat de 27 ani. În urma interogării aplicației S.U.M.A.L. 2.0 nu a fost furnizat niciun aviz de însoțire a materialului lemnos în legătură cu mijlocul de transport.

Ca urmare a celor constatate, polițiștii au solicitat șoferului să-i însoțească la sediul Ocolului Silvic Mălini, în vederea inventarierii materialului lemnos transportat, conducătorul auto conformându-se. La sediul O.S. Mălini s-a prezentat un specialist silvic din cadrul Gărzii Forestiere Suceava, iar după calcularea volumului și aplicarea toleranțelor prevăzute de actele normative în vigoare a rezultat faptul că materialul lemnos transportat însumează cantitatea de 25,52 mc. lemn rotund rășinoase buștean gater.

S-a procedat la întocmirea dosarului penal, privind săvârșirea infracțiunii de ,,transport cu orice mijloace de transport în volum de peste 10 m.c. a materialului lemnos, fără documente specifice de transport”, precum și la indisponibilizarea autoutilitarei în valoare de 50.000 euro și a cantității de 25,52 m.c. lemn rotund rășinoase buștean gater, în valoare de 14.000 lei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *