Suceava | O nouă alunecare pe DN 17B, la Holda. Se va face a doua detonare

holda detonare

Alunecarea de teren de pe DN 17 B Vatra Dornei – Broșteni, de pe raza satului Holda, s-a reactivat ieri după-amiază, în jurul orei 17.30, provocând noi prăbușiri masive de pe versant. În regim de urgență, echipele constructorului desemnat pentru punerea în siguranță a drumului – Geiger Transilvania – au fost mobilizate pentru degajarea carosabilului.

Vineri, 24 septembrie, se va efectua o nouă detonare controlată pentru eliminarea materialului cu risc de prăbușire. Operațiunea este programată pentru intervalul 11:00 – 15:00, interval în care traficul rutier și cel pietonal va fi complet închis. Constructorul se aștepta ca pe măsură ce lucrează la consolidarea versantului să mai apară astfel de alunecări. De altfel va mai fi nevoie probabil și de alte detonări controlate.

Într-un termen de maxim șase luni de zile, firma Geiger Transilvania are misiunea de a consolida complet versantul. După dinamitare, o lucrare de anvergură va duce la montarea unui zid de protecție tip tunel, cum nu mai există pe drumurile naționale din Moldova.

Recomandarea Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Iași pentru conducătorii auto este de folosire a rutelor alternative instituite prin hotărârea Comitetului pentru Situații de Urgență Suceava. Pentru șoferii care tranzitează zona se recomandă variantele Pasul Puzdra sau TransRarău.

Cea mai delicată situație este pentru localnicii care folosesc zilnic acest drum, de la Broșteni, și care au de făcut un ocol foarte mare.

Problemele de pe DN 17B au început din 23 august.

Sursa: Monitorul de Suceava