Suceava | O fetiță de 3 ani a ajuns la spital după ce a băut soluție pentru găini împotriva păduchilor

Ieri, la ora 18.54, polițiștii au fost anunțați prin 112 de către femeie despre faptul că este posibil ca fiica sa, în vârstă de 3 ani, să fi băut soluție de păduchi pentru găini.

Din discuțiile purtate de agenți cu mama fetiței a reieșit faptul că, în jurul orei 18.40, minora, în timp ce se afla la locuința de domiciliu, a băut dintr-un recipient din sticlă aproximativ cinci mililitri de soluție de păduchi pentru găini aflată în poșeta mamei.

Fetița a început să plângă din cauza gustului și mirosului, iar mama a solicitat intervenția unui echipaj de ambulanță pentru acordarea de îngriji de specialitate, stabilindu-se ca diagnostic preliminar de intoxicație voluntară cu substanță necunoscută.

Minora a fost transportată la Spitalul Municipal Fălticeni – secția Pediatrie pentru a-i fi făcute spălături gastrice.