Suceava | Noua sectie de oncologie a Spitalului din Suceava este aproape gata insa fara medici
În judetul Suceava, pacientii bolnavi de cancer se confrunta cu o situatie dramatica, iar conducerea Spitalului Clinic de Urgenta Suceava se afla în fata unei mari provocari. Desi noua sectie de oncologie a spitalului ar putea fi deschisa în aproximativ o luna, criza acuta de medici specialisti ameninta functionarea acesteia.
În prezent, spitalul are doar doi medici oncologi: Doina Ganea-Motan, un medic pensionar care colaboreaza temporar cu spitalul, si Silvia Ginghina, care activeaza în ambulatoriu. Cei doi trebuie sa gestioneze un numar impresionant de 15.000 de pacienti oncologici, situatie agravata de lipsa personalului si de necesitatea perioadelor de odihna sau concedii.
Deschiderea noii sectii, care va dispune de 45 de paturi pentru internare continua si 18 pentru internare de zi, va amplifica nevoia de personal specializat. Din pacate, ultimele doua concursuri pentru posturi de oncologi au fost un esec, fara niciun candidat prezent.
Desi constructia sectiei este finalizata în proportie de 99%, iar echipamentele si mobilierul sunt deja instalate, lipsa medicilor ridica serioase semne de întrebare asupra viitoarei functionari a acesteia.