Suceava | Locuință din Berchișești, cuprinsă de flăcări. Au intervenit patru autospeciale de stingere si o ambulanță SMURD

WhatsApp Image 2021-09-06 at 09.51.43 (1)

În această dimineață, a izbucnit un incendiu la o casă de locuit din localitatea Berchișești.


Militarii Gărzii de Intervenție Gura Humorului și ai Detașamentului de Pompieri Suceava, împreună cu lucrători ai Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Cornu Luncii, au intervenit în această dimineață cu patru autospeciale de stingere si o ambulanță SMURD B2 pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o casă de locuit din localitatea Berchișești.


La sosirea echipajelor, ardeau acoperișul locuinței și acoperișul unei anexe, corp comun, cu pericol de propagare la întreaga locuință.


A ars acoperișul corpului comun, construit din lemn cu învelitoare din tablă, pe o suprafață de aproximativ 130 de metri pătrați, și s-au degradat obiecte de mobilier, electrocasnice și elemente de tâmplărie.


Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic al curentului electric, generat de un conductor electric defect sau deteriorat.


Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat restul casei de locuit.