Suceava | Interventie de 9 ore a pompierilor sa stinga un incendiu la o casa, pe un ger de -18 grade

Pompierii militari de la subunitățile din Vicovu de Sus, Siret și Rădăuți au intervenit cu patru autospeciale de intervenție, o autoșenilată, o ambulanță SMURD și trei motopompe, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o gospodărie din satul Nisipitu, comuna Ulma.

La sosirea echipajelor, ardeau generalizat casa de locuit și o parte dintre construcțiile anexe, existând pericolul de propagare la întreaga gospodărie.

Incendiul a fost lichidat la ora 4:50, iar misiunea pompierilor a fost îngreunată de cantitatea mare de material lemnos care ardea, zona montană, izolată, în care se afla gospodăria, greu accesibilă mijloacelor de transport, și temperaturile extreme la care s-a desfășurat misiunea de stingere (de până la -18 grade Celsius).

Au ars casa de locuit și anexele gospodărești, construcții din lemn, cu învelitoare din tablă și azbociment, pe o suprafață totală de aproximativ 350 de metri pătrați. Au mai ars bunurile din interiorul construcțiilor, precum și documente personale.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic, generat de  coșul de fum amplasat ori neizolat necorespunzător față de materialele combustibile. Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat trei construcții anexe, tot din lemn, aflate în apropierea focarului

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *