Suceava | Două incendii la autoturisme au avut loc în municipiu Suceava și în Fălticeni

incediu autoturisme Suceava

Două incendii la autoturisme, unul în municipiul Suceava, iar al doilea în municipiul Fălticeni.

În Suceava, zona „Mobilă”, un autoturism a luat foc la compartimentul motor. Până la sosirea autospecialei cu apă și spumă, solicitată prin apel 112, proprietarul a încercat să stingă focul cu stingătorul din dotarea autoturismului. În sprijinul acestuia au intervenit cu stingătoare un polițist și un pompier militar, ambii aflați în timpul liber. Cei trei au localizat și lichidat incendiul, mașina fiind afectată doar în zona compartimentului motor și a bordului.

Al doilea incendiu a izbucnit în municipiul Fălticeni, la o mașină parcată. Aceasta a ars în proporție de 70%, pompierii militari salvând o altă mașină aflată în apropiere.

La ambele incendii, cauza probabilă a fost un scurtcircuit produs la un conductor electric defect.