Suceava| Doi bărbați, reținuți pentru tâlhărie

arest_preventiv

În noaptea de miercuri spre joi, doi tineri aflați pe str. Calea Bucovinei din Câmpulung i-au furat portofelul, în care se aflau 2180 de lei, unui bucureștean. Cei doi l-au amenințat pe bărbat pentru a nu sesiza poliția.

Polițiștii Biroului de Investigații Criminale Câmpulung Moldovenesc i-au depistat pe cei doi suspecți pe linia de cale ferată din apropierea Gării Câmpulung Est. În timpul urmăririi unul dintre ei a fost prins, iar al doilea a scăpat, fiind identificat și depistat tot în cursul zilei de joi. 

Prejudiciul a fost recuperat.

Cei doi au fost reținuți în arest pentru tâlhărie calificată.