Suceava | Casa mistuita de flacari in comuna Arbore

incendiu

Pompierii militari ai Gărzii de Intervenție Solca, înpreună cu lucrătorii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Arbore, au intervenit cu patru autospeciale de stingere pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o gospodărie din comuna Arbore.

La sosirea echipajelor, ardeau generalizat acoperișul locuinței și anexele gospodărești, cu pericol de propagare la o gospodărie învecinată. Incendiul a fost lichidat la ora 23:40.

Au ars: acoperișul casei de locuit, pe o suprafață de aproximativ 80 de metri pătrați, adăpostul de animale și o magazie de lemne, construcții corp comun, pe o suprafață de 50 de metri pătrați, circa 15 metri cubi lemn de foc, materiale textile aflate în podul locuinței și altele. S-au degradat tavanul casei, obiecte de mobilier și bunuri casnice. În incendiu au pierit 15 păsări de curte (găini).

Cauza probabilă de izbucnire a flăcărilor a fost efectul termic, generat de coșul de fum neprotejat corespunzător față de materialele combustibile. Din fericire, nu s-au înregistrat victime omenești, iar pompierii au salvat locuința învecinată.