Suceava | Biciclista lovita mortal in Volovat

bicicleta-accident

Ieri, la ora 17.12, un bărbat de 45 ani, din mun. Rădăuți, a condus autoturismul pe DJ 178 –Volovăț, dinspre centrul comunei către mun. Rădăuți, iar la un moment dat a acroșat cu partea din stânga față o biciclistă de 66 ani, care se deplasa fără a fi echipată corespunzător pe timp de noapte.

Biciclista a fost preluată de către echipajul de ambulanță, fiind transportată pentru ingrijiri medicale de specialitate la Spitalul Municipal Rădăuți, însă în jurul orei 18:10 a decedat.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ, după care a fost condus la spital unde i-a fost recoltată o probă de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

S-a întocmit dosar penal privind infracțiunea de „ucidere din culpă”.