Suceava | Amenzi de peste 200.000 de lei și 24 de permise suspendate în doar două ore în cadrul unei acțiuni a Poliției Suceava pentru prevenirea accidentelor rutiere

politie-radar-5

În două ore polițiștii rutieri din Suceava au suspendat 24 de permise de conducere și au aplicat sancțiuni contravenționale în valoare de peste 200.000 lei.

Potrivit Poliției Județene Suceava, pe data de 6 august la nivelul județului Suceava s-a organizat o acțiune ,,blitz” într-un interval limitat de timp, dar cu o prezență crescută în trafic a echipajelor de poliție rutieră dotate cu aparatură radar.

Acțiunea s-a desfășurat sub coordonarea Direcției Rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, fiind atrase forțe suplimentare de la nivelul IPJ Botoșani și IPJ Neamț.

Astfel, în intervalul orar 18.00 – 20.00, polițiștii Serviciului Rutier – IPJ Suceava, în colaborare cu polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratelor de Poliție Județene Neamt și Botoșani, sub coordonarea Direcției Rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, au desfășurat o acțiune, în sistem integrat, pe raza județului Suceava, în vederea prevenirii evenimentelor rutiere pe fondul vitezei excesive.

În cadrul acestei acțiuni au fost implicați 52 de polițiști din care 4 de la IPJ Botoșani și 6 de la IPJ Neamț, cu 26 de autospeciale inscripționate și neiscripționate, dotate cu aparate radar sau folosindu-se aparatura TruCam.

În doar două ore, în cadrul acțiunii au fost aplicate 152 de sancțiuni contravenționale, potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cele mai multe pentru depășirea regimului legal de viteză, valoarea sancțiunilor fiind de 202.594 lei.

De asemenea, 24 de șoferi au rămas fără permisul de conducere, după ce au fost depistați conducând cu viteza peste limita legală sau au efectuat depășiri neregulamentare.

Totodată, polițiștii au constatat în cadrul acțiunii 3 infracțiuni la regimul rutier și au ridicat 4 certificate de înmatriculare.