Suceava | Accident rutier în Sucevița. Două persoane au rămas încarcerate

accident-politie-noaptea

Un autoturism s-a răsturnat înafara părții carosabile pe raza localității Sucevița, în jurul orei 00:49.

În urma evenimentului au rezultat două victime (bărbați) încarcerate. După extragerea acestora, au fost predate către echipajele de prim ajutor în stare de inconștiență.

Au intervenit pompierii militari cu o autospecială pentru descarcerare, două ambulanțe SMURD (B2 și TIM) cu sprijinul a două echipaje SAJ.

In urma accidentului de la Sucevita, la spitalul judetean a ajuns un barbat de 47 de ani in stare grava, comatos, intubat, cu traumatism cranio-cerebral, fracturi costale multiple bilateral, contuzii pulmonare, traumatism abdominal, fracturi la nivelul coloanei. A fost internat in sectia de chirurgie cu supraveghere in ATI.