Suceava | Accident rutier cu trei mașini implicate. Trei victime au fost transportate la spital

WhatsApp Image 2021-12-09 at 20.18.18

În urmă cu puțin timp, a avut loc un accident rutier, pe centura municipiului Suceava (spre Patrauti). Din primele informatii, sunt implicate 3 autovehicule, iar trei persoane sunt incarcerate.

La fața locului, intervin pompierii militari cu o autospeciala de stingere, o descarcerare si doua ambulante SMURD (EPA + TIM), cu sprijinul a doua echipaje SAJ

Impactul mai puternic a fost dintre doua autoturisme, din care au si rezultat cele trei victime incarcerate. Acestea au fost extrase de catre pompieri si sunt constiente si cooperante. In momentul de fata sunt evaluate din punct de vedere medical.

In cel de-al treilea autoturism implicat se aflau doua persoane. Acestea nu necesita ingrijiri medicale.

Cele trei persoane au fost preluate de ambulante, iar in acest moment se indreapta spre Unitatea de Primiri Urgente Suceava.