Studenții de pe ambele maluri ale Prutului au acum o organizație comună

foto-lansare-Chisinau

Liga Studenților (LS IAȘI) și-a extins oficial activitatea de reprezentare a studenților, luni 19 septembrie a.c. având loc la Chișinău lansarea oficială a filialei din Republica Moldova, numită Liga Studenților din Basarabia (LSB), organizație care urmărește apărarea drepturilor și reprezentarea intereselor legitime ale studenților, elevilor și tinerilor din Republica Moldova, dezvoltarea lor profesională și personală, precum și creșterea calității actului educațional în învățământul superior.

În cadrul unei conferințe de presă, cât și în cadrul lansării care a avut loc la Universitatea de Stat din Moldova, Liga Studenților (LS IAȘI) a prezentat rezultatele preliminare ale unui sondaj de opinie privitor la drepturile studenților din Republica Moldova. Datele au fost colectate în perioada decembrie 2021 – februarie 2022, pe un eșantion de 578 studenți și absolvenți de la universitățile din Republica Moldova, având o marjă de eroare de ±4%.  Din cercetare, a rezultat că aproape 30% dintre studenți ar renunța la facultate dacă ar trece de la buget la contract (taxă), 54,5% dintre respondenți consideră că taxele de școlarizare sunt prea mari, iar 37,7% consideră că acestea nu se reflectă în calitatea actului educațional oferit. 49% dintre studenții care locuiesc în chirie sau gazdă se descurcă greu, respectiv foarte greu, iar 43,8% consideră că performanța academică nu este recompensată eficient prin burse. 1 din 5 studenți chestionați a afirmat că cel puțin o dată i s-a cerut mită din partea unui cadru didactic pentru a trece un examen, 13,8% dintre respondenți au recunoscut că au încercat să ofere mită unui cadru didactic. Mai bine de jumătate dintre studenți nu își cunosc reprezentanții în structurile de conducere. Rezultatele complete vor fi publicate ulterior.

„Analiza datelor colectate ne arată că, pe de o parte, studenții din Republica Moldova se confruntă cu probleme sociale foarte mari, iar pe de cealaltă parte aceștia nu sunt informați cu privire la drepturile și obligațiile pe care le au, nu sunt reprezentați în mod corespunzător și cel puțin jumătate dintre cei chestionați nu au identificat o organizație care să le reprezinte interesele. Astfel, am făcut pasul decisiv și am venit în sprijinul lor, trecând Prutul și înființând Liga Studenților din Basarabia”, a declarat Cosmin-Gabriel Glovnea, președinte Liga Studenților (LS IAȘI).

Liga Studenților din Basarabia (LSB) îşi propune să fie un partener de încredere al instituţiilor de învăţământ superior din Republica Moldova în dezvoltarea acestora, asigurând implementarea de politici publice în educație, dar și în alte domenii, care să vină în folosul tinerilor și care să crească în mod real calitatea actului educațional; un pilon al societăţii civile basarabene, care să împlinească idealurile Mişcării de renaştere naţională, spre apropierea celor două maluri ale Prutului.

„Viața academică din stânga Prutului ia naștere nu prin «bunăvoința» Uniunii Sovietice, ci prin înființarea Facultății de Teologie în 1926 și a Facultății de Științe Agricole în 1933, în timpul Regatului României, studențimea basarabeană fiind parte din mișcarea studențească românească. Pentru prima dată după 1940, cumplitul an al ocupațiilor și cedărilor teritoriale, studenții din universitățile de pe ambele maluri ale Prutului sunt parte dintr-o organizație comună care să asigure apărarea drepturilor și reprezentarea intereselor lor legitime, precum și unitatea sistemului de învățământ superior. Mai mult, contextul depunerii cererii de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană va determina asumarea unor transformări în sistemul de educație, care trebuie gestionate corespunzător. În caz contrar, eventualele greșeli pot fi capitalizate de partidele pro-ruse, iar acest lucru trebuie în mod absolut evitat.” a declarat Silvian-Emanuel Man, președinte de onoare al Ligii Studenților (LS IAȘI).

Liga Studenților din Basarabia (LSB)  urmărește rezolvarea problemelor din sistemul de învățământ superior din Republica Moldova în baza experienței acumulate de colegii din Liga Studenților din Iași (LS IAȘI), o organizație studențească unică în mediul asociativ din România, care de-a lungul timpului a ieșit în evidență prin îndrăzneala și ingeniozitatea cu care a abordat anumite situații și a rezolvat diverse probleme ale studenților din universitățile românești. Organizația a reușit să influențeze cu succes decizii și politici publice la nivel local și național, urmărind promovarea unor politici clasic-liberale şi opuse corectitudinii politice și tendințelor totalitare, cu un accent deosebit pe protejarea valorile creștine și naționale românești, în spiritul apărării democrației, a transparenței instituționale, a libertății academice și a autonomiei universitare, în contextul unei societăți liberale care trebuie să își mențină coordonatele civilizaționale, întemeiate pe filosofia greco-romană, creștinism și dreptul popoarelor europene.