Studenta care a stat două luni în comă profundă și-a revenit miraculos

neuro

Maria, studenta care a fost transferată în comă profundă de la Suceava la Iaşi din cauza unei tumori extrem de rare, s-a recuperat şi acum participă online la cursurile de la facultate.

Echipa medicală condusă de către Doctor în Neurochirurgie, Șef Lucrări, dr. Lucian EVA, managerul Spitalului Clinic de Urgență „Prof. Dr. N. Oblu” Iași a reușit să o readucă la viață pe Maria, iar astăzi tânăra se poate bucura din nou de viață, participând chiar și la cursurile Facultății de Stomatologie din Iași.

Maria MARICI, pacientă:

“Vreau să îi mulțumesc domnului doctor Lucian EVA pentru că m-a operat și mi-a salvat viața și o să îi fiu recunoscătoare pentru totdeauna. Cu ajutorul domnului doctor și al echipei sale m-am trezit chiar foarte repede. Nu se așteptau să mă trezesc așa de repede, dar m-am trezit în trei zile și totul a fost bine. Recuperarea merge foarte bine. În spital sunt condiții foarte bune, foarte curat, totul aranjat, nu am ce să reproșez nimănui. Transmit tuturor pacienților să aibă încredere, să vină aici în spital pentru că doctorii și tot personalul se comportă foarte frumos. Spitalul de Neurochirurgie din Iași cred că este recunoscut ca fiind unul dintre cele mai bune spitale și nu le transmit decât să aibă încredere, să vină aici și o să se facă bine.”, a declarat Maria MARICI, pacientă.

Doctor în Neurochirurgie, Șef Lucrări, dr. Lucian EVA, manager Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. N. Oblu” Iași“:

Maria este dovada vie a faptului că minunile există. În momentul în care s-a adresat spitalului nostru, în urmă cu aproximtiv o lună de zile și a fost operată în urgență, echipa medicală nu i-a dat foarte multe șanse. Am intervenit chirurgical pentru că era singura ei șansă să trăiască. Astăzi este pe picioarele ei și când spun pe picioarele ei, o spun la modul propriu. S-a reintegrat social, urmează cursurile Facultății de Stomatologie din Iași online. Și cel mai probabil în perioada următoare va fi integrată din toate punctele de vedere în societatea în care trăiește.Spitalul de Neurochirurgie din Iași este o poveste cu și despre oameni. În afară de intervențiile chirurgicale complexe care se realizează în acest spital, ceea ce avem prioritar este viața fiecărui om care se adresează acestui spital.” a declarat Doctor în Neurochirurgie, Șef Lucrări, dr. Lucian EVA, manager Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. N. Oblu” Iași.