STS, prima defilare la Parada de Ziua Națională a României

Participare_STS_Prada_Nationala

Serviciul de Telecomunicații Speciale participă, pentru prima dată, cu un detașament de ofițeri, maiștri militari și subofițeri în blocul de Paradă Militară organizată la 1 decembrie, în București, cu ocazia Zilei Naționale a României. Ca în fiecare an, comunicațiile și serviciile IT necesare bunei desfășurări a evenimentului sunt asigurate de Serviciul de Telecomunicații Speciale. Elementul de noutate adus în fața publicului îl reprezintă defilarea personalului și a celor mai performante autospecialedin dotare.

Din detașamentul reprezentativ al STS fac parte 50 despecialiști în comunicații, servicii digitale, dezvoltatori de aplicații informatice și administratori de baze de date, experți în securitate cibernetică și operatori ai Serviciului 112.Personalul STS prezintă onorul de Ziua Națională în uniforma militară de ceremonie specifică instituției.

Pe sub Arcul de Triumf vor trece, în cadrul ceremoniei militare, 6 autospeciale de comunicații utilizate de personalul STS în misiunile de importanță deosebită, naționale sau internaționale pe teritoriul României.Astfel, în premieră, vor fi prezentate publicului autospeciale satelitare de multiservicii, echipate cu antene, routere, servere, telefoane IP, linkuri radio și stații TETRA care permit furnizarea serviciilor de tip Intranet și Internet, organizarea videoconferințelor și transmisia imaginilor video, extinderea rețelei radio TETRA și asigurarea cooperării și interoperabilității structurilor care intervin în situații de urgență sau la dezastre.

Din blocul de tehnică militară va face parte și o autospecialăde securitate a comunicațiilor, dotată cu un sistem complex de antene pentru măsurarea acoperirii radio, a nivelului de ocupare al canalelor, de evaluare a interferențelor electromagnetice și de detectarea surselor care influențează transmiterea semnalelor în rețelele de radiocomunicații aflate în administrarea STS.

Serviciul de Telecomunicații Speciale asigură suportul tehnic de comunicații și tehnologia informației pentru autoritățile statului român și cetățenii României.