Strivit de un buldoexcavator și rămas fără un plaman, un tânăr s-a recuperat miraculos dupa 108 zile petrecute la terapie intensiva

În urmă cu aproape 4 luni de zile, Secția ATI1 a Spitalului Clinic de Urgență București a primit un pacient tânăr, de doar 20 de ani, care a venit cu un traumatism grav. Acesta a fost strivit de un buldoexcavator, iar starea în care a fost preluat a fost extrem de gravă.
Tânărul prezenta hemoragie la nivel cerebral, traumă la nivel abdominal, toracic și fractură de bronhie principală.
Șansele de supraviețuire au fost extrem de mici la început, însă s-a luat decizia radicală de a exclude plămânul afectat și astfel pacientul a putut fi salvat. De asemenea, s-a lua decizia de instituire a oxigenării extracorporale, așa numita, terapie ECMO, care presupune montarea unui plămân artificial. Această terapie oferă pacientului timp pentru a-și vindeca plămânul restant, așa cum s-a întâmplat și în acest caz.
Eforturile intense ale medicilor au dat roade, iar acum, după o luptă de 108 zile în terapie intensivă, pacientul a fost externat, marcând o remarcabilă reușită a medicilor, asistenților și personalului auxiliar al Secției ATI1, precum și a chirurgilor care au colaborat in acest caz.
După 108 zile de îngrijiri medicale în Secția ATI1 a Spitalului Clinic de Urgență București, tânărul cu traumatisme multiple este recunoscator întregului colectiv medical.
A învățat să respire cu singurul plămân rămas și spune că accidentul l-a făcut să privească viața altfel și să fie mai responsabil.
“Accidentul mi-a schimbat viata. Aici am avut parte de îngrijiri de alt nivel”, a mărturisit el și, cu multă emoție, a transmis recunoștința sa medicilor, asistenților medicali și personalului auxiliar din Spitalul Clinic de Urgență București.
Din echipa condusă de Conferențiar Universitar Doctor Liliana Mirea, Șefa Secției ATI1, au făcut parte: Șef de Lucrări Dr. Cristian Cobilinschi – medic specialist ATI 1, Dr. Mihaela Buiuc – medic specialist ATI 1, precum și Dr. Cezar Pavelescu și Dr. Bebliuc Alexandru – medici primari, cu specializarea în chirurgie toracică.