Statele UE cauta solutii pentru achizitionarea gazelor naturale de pe alte piete, altele decat Rusia

criza gaze

Eforturile Comisie Europene și Statelor Membre sunt îndreptate către identificarea de noi rute și surse alternative de aprovizionare cu gaze naturale și LNG pentru iarna următoare pentru a sprijini statele membre să îndeplinească obiectivul de umplere a depozitelor la un nivel corespunzător. În acest sens, Comisia Europeană a lansat recent Platforma Energetică UE pentru achiziția în comun a gazelor naturale, care va avea rolul de a agrega cererea din statele membre si încheia contracte de furnizare cu state terțe, altele decât Rusia.

Miniștrii energiei în dialog cu Comisia Europeană au prezentat situația securității aprovizionării la nivel național și au recomandat măsuri pe termen scurt, mediu și lung pentru creșterea nivelului de pregătire al UE în caz de criză și asigurarea securității energetice. Situația în România este una stabilă, țara noastră neavând contracte directe încheiate cu Gazprom. Pentru iarna viitoare, este necesară luarea din timp a măsurilor aferente asigurării umplerii depozitelor de gaze. În acest sens, România va participa la primul grup de lucru regional, ca parte a Platformei Energetice UE, care va avea loc la Sofia, la data de 5 mai. Această componentă regională a Platformei Energetice UE va avea rolul de a identifica soluții concrete pentru securizarea alimentării în regiune, reducând totodată dependența de importurile energetice din Rusia.

Pe termen scurt, pentru România este importantă operaționalizarea și funcționarea la capacitate maximă a Coridorului Transbalcanic și Coridorului Vertical de Gaze Naturale pentru a permite aprovizionarea cu gaze naturale suplimentare. Aceste coridoare sunt deosebit de importante pentru a asigura fluxul de gaze din terminale de tip LNG, precum și din Azerbaidjan, stat cu care România și Comisia Europeană au purtat discuții pentru identificarea unor volume de gaze naturale disponibile.

Pe termen mediu și lung, România va valorifica potențialul surselor indigene de gaz onshore de adâncime și offshore din Marea Neagră care vor asigura resurse suplimentare pentru asigurarea consumului din țara noastră și vor aduce beneficii regionale în materie de securitate energetică. De asemenea, România este ferm angajată în demersurile de decarbonizare prin investiții semnificative în surse regenerabile și hidrogen, în paralel cu asigurarea independenței energetice prin menținerea unui mix energetic diversificat.

În acest sens, este necesară accelerarea proiectelor în domeniul nuclear prin construirea Unităților 3 și 4 de la CNE Cernavodă și retehnologizarea Unității 1, dezvoltarea în România a reactoarelor modulare de mici dimensiuni, construirea de noi capacități de producție energie electrică pe bază de gaz natural și dezvoltarea infrastructurii aferente, precum și prelungirea utilizării cărbunelui pentru o perioadă de tranziție scurtă, aferentă depășirii actualei crize energetice