Sprijin pentru fermele mari, de reciclare a gunoiului de grajd

Ghidul de finanțare pentru investiții în capacități de producție a energiei din surse regenerabile, respectiv biogaz pe bază de gunoi de grajd, a fost pus în consultare publică. Investiția este realizată prin PNRR, Componenta C3- Managementul deșeurilor și vizează dezvoltarea infrastructurii pentru managementul gunoiului de grajd și al altor deșeuri agricole compostabile.

Obiectivul acestei investiții este gestionarea sustenabilă a biodeșeurilor agricole, în special a celor provenite din activitățile zootehnice, prin creșterea gradului de valorificare a acestora în vederea reducerii poluării cu nitrați și dezvoltarea infrastructurii pentru managementul gunoiului de grajd și al altor deșeuri agricole compostabile.

„Iată că vom avea în România soluții performante pentru producerea energiei din surse regenerabile, cum este biogazul pe bază de gunoi de grajd. Această investiție reprezintă un sprijin important pentru fermele mari sau cooperativele agricole, care vor putea înființa astfel de sisteme care să-i ajute la reducerea facturilor la energie prin reciclarea gunoiului de grajd. Totodată, rezolvăm problema gunoiului de grajd, care altfel ajunge pe câmpuri, dar și problema emisiilor de metan”, a declarat ministrul Mircea Fechet.

Alocarea financiară totală este de 20.77 milioane de euro, echivalentul a 102.68 milioane de lei. Valoarea maximă eligibilă a unui proiect este de 3.74 milioane de euro, echivalentul a 18.48 milioane de lei, fără TVA. Rata de finanțare acordată prin PNRR este de 90% din valoarea cheltuielilor eligibile ale proiectului, fără TVA, restul de minimum 10% din valoarea cheltuielilor eligibile reprezentând contribuție proprie a beneficiarului.

Finanțarea va fi utilizată pentru realizarea a cel puțin 5 sisteme de biogaz pentru comunități cu ferme foarte mari (cu capacități electrice de cel puțin 300 KWh și capacități de încălzire de cel puțin 300 KWh până la maximum 1 MWh electric și 1MWh termici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *