Sprijin municipal pentru Spitalul Mobil de la Lețcani

spital mobil

Odată cu repunerea în funcțiune a Spitalului Mobil „Sfânta Parascheva” de la Lețcani, Primăria Municipiului Iași își reafirmă disponibilitatea de a ajuta, în continuare, prin orice mijloace, sistemul sanitar ieșean în lupta de combatere a pandemiei de COVID-19.

Astfel, într-o primă fază, în semn de solidaritate cu personalul medical și nemedical care va lucra la unitatea medicală de la Lețcani, Primăria va dispune Companiei de Transport Public (CTP) înființarea unei linii speciale de transport cu autobuze care să lege municipiul de comuna ieșeană. Autobuzele CTP vor asigura transportul tuturor cadrelor medicale și nemedicale atât la intrarea, cât și la ieșirea din tură, indiferent dacă schimbul de tură va avea loc ziua ori noaptea. Stațiile din oraș vor fi stabilite în funcție de solicitări, iar orarul curselor va fi decis în funcție de informațiile furnizate de autoritățile sanitare ieșene.

În acest context, în care numărul de infectări a crescut în ritm alarmant, primarul Mihai Chirica face din nou apel la populație atât pentru a se vaccina, cât și pentru a respecta regulile sanitare stabilite de autorități.