Sprijin medical oferit refugiaților de așezămintele medicale Providența, ale MMB Iași

providenta

Aşezămintele medicale Providența ale Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei (Policlinica, Spitalul și Fundația Medicală) oferă în această perioadă sprijin, asigurând servicii medicale gratuite pentru refugiații care vor ajunge la Iași și care au nevoie de asistență medicală.

Dată fiind situația creată de contextul invadării Ucrainei, aşezămintele medicale Providența (Policlinica,Spitalul și Fundația Medicală) vor asigura servicii medicale gratuite pentru refugiații care vor ajunge la Iași și care au nevoie de asistență medicală. Prioritate au femeile însărcinate și copiii.

Medicii noștri îi vor ajuta voluntar pe cei aflați într-o astfel de încercare,oferindu-le consultații și alte servicii medicale necesare.

Dacă îi cunoașteți, locuiesc la dvs. sau în centre de refugiați, neputeți contacta la numerele de  telefon: 0745 065 643 sau 0786 294 308.

Vom solicita actul de identitate și vom acorda aceste servicii cu programare.

De asemenea,avem nevoie de sprijinul unor studenți voluntari care să știe ucraineană sau rusă.