Spitalul mobil de la Lețcani intră în conservare

spital letcani

Spitalul modular de la Lețcani s-a închis pentru a două oară. Ieri, cei trei bolnavi internați acolo au fost transferați la Spitalul de Boli Infecţioase „Sfânta Parascheva”. Unitatea mobilă va funcționa din nou când vom intra în valul 5.

Măsura a fost luate pentru că numărul de noi infectări Covid a scăzut. Incidența în municipiul Iași este de sub 0,5 la mie, iar cele 98 de localități din județ sunt scenariul verde.

Autorităţile transmit că spitalul va intra în deplină funcţionare oricând, dacă este cazul.

„Scăderea incidenței infectării Covid a făcut ca să trecem în conservare Spitalul de la Lețcani până în momentul în care apariția valului 5 va necesita deschiderea acestui spital. El este pregătit să fie deschis în orice moment, timpul necesar refuncționalizării lui este de dat doar de necesitatea încălzirii spitalului la temperaturi corespunzătoare. Cazurile noi de Covid se internează la Spotalul de Boli Infecțioase, dacă au doar Covid, iar dacă se prezintă pentru alte patologii și ai și Covid, se vor interna în zonele roșii ale spitalului unde trebuie tratată afecțiunea de care suferă pacientul respectiv. Secţiile de ATI COVID de la spitalele de Pneumoftiziologie şi Neurochirurgie rămân în continuare deschise, dar pentru cazurile care au patologie adecvată, la care se adaugă COVID 19”, a declarat Vasile Cepoi, dirctorul Direcției de Sănătate Publică (DSP) Iași.

În cazul în care numărul de cazuri Covid va crește spitalul poate redeveni funcțional în maximum 24 de ore.