Spitalul „Elena Beldiman” Bârlad, dotat cu noi echipamente medicale performante
Zilele trecute, o nouă serie de echipamente și aparatură medicală de ultimă generație a intrat în patrimoniul Spitalului de Urgență „Elena Beldiman” Bârlad. Anunțul a fost făcut chiar de conducerea unității medicale, prin intermediul unui scurt comunicat de presă publicat pe pagina de internet a instituției.
„Ca urmare a modificărilor legislative, respectiv aprobarea Legii nr. 88/2023 și a normelor de aplicare ale acesteia, Spitalul Municipal de Urgență «Elena Beldiman» Bârlad continua procesul de înnoire a bazei materiale, achiziționând echipamente medicale în valoare de 1.131.262 lei, din care 1.013.400 lei sunt surse alocate de către Ministerul Sănătății și 117.863 lei sunt surse alocate de către Consiliul Local Bârlad. Concret, aceste sume au fost redistribuite din cota de TVA aferentă primei achiziții de echipamente prezentată în lunile iulie și august 2023”, a transmis miercuri, 22 noiembrie, conducerea spitalului.
Banii primiți de la Minister și de la bugetul local au fost folosiți pentru achiziționarea unor echipamente precum: o serie de echografe, stații de oxigen, camere video endoscopice, incubatoare paturi radiante, microscoape, tărgi incubatoare, etc.
„Din dorința de a oferi pacienților noștri un diagnostic și un tratament corect, vom continua să investim în aparatură de ultimă generație și în pregătirea personalului medical. Îmbunătățirea calității vieții pacienților este principalul nostru obiectiv. Cu ajutorul echipamentelor medicale și a profesioniștilor din unitatea noastră, reușim să oferim servicii medicale la un standard tot mai înalt. Echipa spitalului bârlădean își dorește să inspire încredere și siguranță, prin crearea unui mediu în care evoluția tehnologiei are un rol principal în îmbunătățirea calității vieții”, a mai precizat conducerea instituției.