Spitalul cu 8 manageri in ultimul an. Parchetul General va prelua dosarul celei mai mari tragedii dupa Colectiv

incendiu 22

Parchetul General va prelua dosarul incendiului de la Spitalul Judetean de la Piatra Neamt, soldat pana acum cu 10 morti. Vorbim despre cea mai mare tragedie din Romania dupa Colectiv.

Spitalul Judetean din Piatra Neamt poate dobora usor un record mondial dupa ce a ajuns in ultimul an la 8 manageri. Unitatea medicala este condusa de Lucian Micu, fostul primar al Romanului care l-a inlocuit pe Silviu Verzea.

Acesta a vrut sa candideze si la alegerile din 27 septembrie pe listele PSD – PPU-SL, insa candidatura sa a fost respinsa de instanta si Biroul Eelectoral Central, dupa ce Agentia Nationala de Integritate i-a aplicat o interdictie de trei ani pentru a candida. In 2012, Lucian Micu a detinut simultan functia de viceprimar si functia remunerata de membru in Consiliul de Administratie al Spitalului Municipal de Urgenta Roman.

Silviu Verzea l-a inlocuit in luna mai pe Marius Ghinet, numit de PNL cu avizul Ministerului Sanatatii in fruntea Spitalului Judetean Piatra Neamt acesta fiind schimbat dupa 3 zile. Ghinet era patronul unei firme de pompe funebre si directorul tehnic al unei firme detinute de primaria Piatra Neamt.

In luna aprilie, medicul epidemiolog Daniela Marcoci era numita manager dintr-un ordin al ministrului Nelu Tataru. Fostul director, Florin Apostoae a fost revocat din funcţie desi conducea spitalul doar de cateva zile. Acesta fusese numit în locul lui Toder Mocanu, care a demisionat invocînd motive de sănătate.