Șoferii care depășesc limita de viteză cu peste 70 km/h riscă suspendarea permisului pentru patru luni și amenzi drastice

Potrivit noilor modificări la Codul rutier, cei care depășesc viteza maximă admisă pe o porțiune de drum cu peste 70 de km/h riscă amenzi de până la aproape 3.000 de lei, dar și suspendarea permisului pentru 4 luni.
Astfel, prin Ordonanța Guvernului nr. 1/2022, apărută vineri în Monitorul Oficial, a fost introdus în Codul rutier un nou prag de viteză. Mai exact, noul prag este de peste 70 de km/h față de limita legală, iar la depășirea lui, șoferii vor risca amenzi încadrate în clasa a IV-a de sancțiuni (de la nouă la 20 puncte-amendă), adică cuprinse între 1.305 și 2.900 de lei.
În plus, dacă vor trece de limita de 70 de km/h peste viteza stabilită pentru porțiunea respectivă de drum, șoferii se vor alege și cu permisul de conducere suspendat pentru 120 de zile. Noile reguli se vor aplica din 27 februarie 2022.
Suplimentar, ordonanța prevede ca aceleași sancțiuni să fie aplicate și șoferilor care nu opresc la trecerea la nivel cu calea ferată când barierele sau semibarierele sunt coborâte ori în curs de coborâre sau când semnalele cu lumini roșii și/sau sonore sunt în funcțiune.