Slovacia urmează exemplul Austriei şi instituie lockdown pentru 2 săptămâni

slovacia

Guvernul slovac a urmat miercuri exemplul Austriei vecine şi a decis impunerea unui lockdown de două săptămâni pentru a stăvili înmulţirea accelerată a cazurilor de COVID-19, în timp ce numărul spitalizărilor a atins un nivel critic.

Restricţiile, ce vor aplicate atât nevaccinaţilor cât şi vaccinaţilor, vor include printre altele închiderea restaurantelor şi a magazinelor neesenţiale. Vor fi permise deplasările numai pentru cumpărăturile necesare, pentru a merge la serviciu, la şcoală şi la medic, a anunţat premierul slovac Eduard Heger.

Situaţia va fi reevaluată după 10 zile, iar de orice eventuală relaxare a restricţiilor vor beneficia numai persoanele vaccinate şi cele trecute prin boală.

Slovacia a înregistrat peste 10.000 de noi cazuri de COVID-19 marţi, când vecinele sale Ungaria şi Republica Cehă au atins recorduri zilnice ale infectărilor.

Guvernul de la Bratislava stabilise deja restricţii pentru nevaccinaţi, cu scopul de a stimula interesul pentru vaccinare. Mai puţin de 50% dintre cei 5,5 milioane de slovaci s-au vaccinat anti-COVID-19, Slovacia având a treia cea mai redusă rată a vaccinării în UE, după Bulgaria şi România.