Sistem e-ticketing în mijloacele de transport din Iași

ticket

În ședința extraordinară de astăzi, consilierii locali au votat documentația privind studiul de fezabilitate și indicatorii tehnico – economici revizuiți ai obiectivului de investiție “Sistem e-ticketing pentru îmbunătățirea mobilității în zona metropolitană Iași”.

Modificarea va acționa asupra unor prevederi din Hotărârea Consiliului Local 600 / 20 decembrie 2018 întrucât, de la acea dată și până în prezent, au intervenit schimbări în calitatea tehnică a echipamentelor care urmează a fi procurate în cadrul sistemului e-ticketing.

Prin urmare, valoarea investiției va rămâne aceeași, operându-se modificări doar în privința tipului și numărului de echipamente și dotări necesare implementării proiectului.

Conform documentației care stă la baza proiectului, valoarea totală a investiției este de 12.645.900 de lei (cu TVA).Costurile de investiție vor fi eșalonate conform graficului de implementare, astfel: 2021 – 217.591 lei, 2022 – 7.236.279 lei, 2023 – 5.191.669 lei.

Sistemul de e-ticketing presupune amplasarea în mijloacele de transport public a 148 de computere de bord, 490 de validatoare duale, 197 de sisteme de numărare a pasagerilor și 296 de switch-uri.

Componenta de dispecerat a noului sistem va cuprinde un sistem de integrare plată SMS, sistem de control a titlurilor de călătorie, sistem integrat de comunicații, sistem de management de flotă, integrare carduri cu sistem bike – sharing, sistem de emitere carduri de călătorie și echipamente pentru autobază.