Sistem de cloud instituțional lansat de UTI Iaşi

WhatsApp Image 2022-06-30 at 17.40.47

Un proiect inovativ a luat naștere la Universitatea Tehnică „Gh. Asachi” din Iași. Rolul acestuia este modernizarea infrastructurii tehnologiei informației și comunicațiilor prin implementarea unei platforme electronice în arhitectura de tip Cloud OpenStack. Aceasta este destinată susținerii și dezvoltării mai rapide a competitivității științifice și poziționării universității ca un centru de excelență la nivel regional.

Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași a implementat un sistem de cloud instituțional în cadrul proiectului „Mediu colaborativ pentru dezvoltarea arhitecturilor cloud bazate pe OpenStack cu aplicații în CDI. De asemenea, în cadrul proiectului, care are o durată de implementare de 24 de luni, va fi înființat și dotat un laborator la cercetare a tehnologiei cloud la Facultatea de Automatică și Calculatoare de la TUIASI.

„Un proiect finanțat din Programul Operațional Competitivitate prin care vom dezvolta o infrastructură Cloud a universității. Este un proiect cu o valoare puțin peste 1 milion de euro care are un rol foarte important pentru noi și este foarte relevant pentru întreaga comunitate academică, deoarece va ajuta la dezvoltarea de aplicații inovative în foarte multe domenii, de la construcții, smart city, smart bildings, transport inteligent, până la simulări, modelări de interacțiuni chimice, fizice sau pentru materiale inovative”, a spus Simona Caraiman, prorector informatizare și comunicații digitale.

De asemenea, și studenții universității vor avea beneficii de pe urma proiectului.

„Va fi un proiect de succes și un proiect care nu va avea impact doar în comunitatea academică a universității ci în întreg sistemul regional de inovarea. Cu siguranță, studenții vor avea un mare beneficiu în acest proiect și vor putea participa și mai mult decât atât vor putea exploata rezultatele produse de acest proiect. În primul rând prin laboratorul de cercetare și inovare pe care îl vom construi în cadrul proiectului și al incubatoriului de proiecte pentru tehnologii cloud și big data, a mai spus Simona Caraiman, prorector informatizare și comunicații digitale.

Acest proiect vine în continuarea unui amplu proces demarat de mai bine de zece ani de Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași, care s-a preocupat de dezvoltarea infrastructurii IT și de dezvoltarea unui amplu proces de digitalizare.