Sistem de apă în comuna Ciortești

241148442_2952906391637218_5317273081275726174_n

Moment istoric în Ciortești după recepționarea primului sistem de alimentare cu apă din comună. Valoarea investiției este de aproape 13 milioane de lei, pentru o rețea cu o lungime de 32 km. Acum, se lucreza în comună la construirea unui pod peste râul Crasna.

Cele 4 puțuri forate la 150 m și două captări de izvoare, au un debit de 10,5 l/secunda, iar cele 2 rezervoare de 200 mc și un rezervor tampon de 50 mc asigură apa pentru cele 580 de branșamente din satele Ciortești și Deleni.

„Sunt mândră să afirm că avem 3 sate din 5 care au alimentare cu apă. Comuna Ciortești până anul acesta, avem 2 luni de zile de când am recepționat sistemul de apă, nu a avut apă curentă, nici măcar o gospodărie nu era alimentată. Acum Ciortești, Deleni și Rotăria au apă curentă. Ne bucurăm de o investiție de la bugetul de stat, în combinație cu o investiție din bugetul nostru local. Avem 640 de gospodării care deja au banșamentele executate. A fost un câștig pentru comunitatea noastră. Branșamentele sunt finanțate tot în adrul proiectului, astfel încât oamenii nu au trebuit să mai investească pe zona aceasta de cămin și de apometru.”, a declarat Alina Apostol, primarul comunei Ciortești.

Cheltuielile cu consumul de apă de până acum a fost suportată de primărie, iar oameni nu au platit nimic retroactiv.

„Acum ne aflăm la cele 2 rezervoare apă. Proiectul este complex, are o lungime de 37 de km de rețea de apă, 2 rezervoare de 200 mc de alimentare cu apă. Apa este livrată prin cădere, suntem la cel mai înalt punct de pe raza comunei noastre, la 468 de metri. Avem 4 zone de reducere a presiunii pentru că ar fi o problemă pentru oameni cu rubineții din casă. Valoarea investiției, 14 milioane de lei, finanțarea asigurată de Ministerul Dezvoltării.”, a adăugat Alina Apostol.

Primaria pregătește și un proiect de apă prin Programul Operațional Infrastructura Mare pentru satul Coropceni în parteneriat cu ApaVital. Pentru satul Serbești se află deja în avizare proiectul de extindere din actuala rețea de apă.