Sindicatul Europol: „Ajutaţi-ne să găsim un poliţist care să îl sancţioneze pe Iohannis pentru că a fost surprins fără mască”

congres

Sindicatul Europol a transmis că se caută poliţist cu “simţul răspunderii” care să îl sancţioneze pe preşedintele Klaus Iohannis pentru că a fost surprins fără mască la Congresul PNL.

„Wanted!!! Se caută polițist cu „simțul răspunderii” pentru că șefii Poliției Capitalei și l-au pierdut. Ajutați-ne să găsim un polițist care să îl sancționeze pe președintele României, Klaus Iohanis, pentru că a fost surprins fără mască de protecție la congresul PNL. Așa cum, de altfel, au fost sancționați sute de mii de români simpli. Anunțul nostru vine ca urmare a explicațiilor imbecile oferite de șefii Poliției Capitalei, care au răspuns sesizării unui cetățean că nu au putut aplica sancțiune președintelui pentru că în sală, la congres nu se afla niciun polițist care să constate prin „propriile simțuri”, adică cu ochii lui, faptul că nu a purtat masca de protecție. Această justificare tembelistă reprezintă o jignire adusă inteligenței românilor care au îndurat toate restricțiile aplicate după ureche și trădează cancerul politic care s-a infiltrat în MAI. În aceste vremuri, în Poliția Română se aplică legea în funcție de statut, poziția socială și directivele primite de la partid. Între timp, de la începutul pandemiei și până în prezent au fost sancționați mii de cetățeni doar pe baza imaginilor video sau a unor poze în care apăreau alături de mai multe persoane decât limita legală sau fără mască. P.S.: Voi iarna unde jucați golf?”, au transmis reprezentanții Sindicatului Europol.