Sfântul Cuvios Daniil Sihastrul, serbat la Mănăstirea Voroneţ

Voronet

Sfântul Cuvios Daniil Sihastrul a fost serbat de un sobor de preoti si maici din cadrul Mănăstirii Voroneţ. Programul liturgic dedicat acestei sărbători a început sâmbătă seară cu slujba Privegherii. Sfântul Cuvios Daniil Sihastrul a fost unul din cei mai mari pe care i-a avut Moldova, un mare dascăl al pustiei și povățuitor al călugărilor.

Acest sfânt s-a născut într-o familie de oameni săraci de pe moșia mănăstirii Sfântul Nicolae din Rădăuți, la începutul secolului al XV-lea, primind din botez numele de Dumitru. Fiind trimis să învețe carte la mănăstirea Bogdana din Rădăuți, dovedește chemare pentru viața călugărească, intrând în monahism la această mănăstire la vârsta de șaisprezece ani.

De la schitul Laura, cuviosul Daniil se retrage în munte, pe o stâncă de pe malul pârâului Vițeu. În stâncă își cioplește un paraclis și o chilie dedesubtul acesteia. Faima lui se răspândește cu timpul din ce în ce mai mult, la el venind mulți crestini care aveau nevoie de călăuzire duhovnicească. Renumele său îl face cunoscut chiar până la curtea domnească de la Suceava. Potrivit tradiției, domnitorul Stefan cel Mare venea de multe ori să ceară sfătuire de la cuviosul Daniil.

Se spune că sfântul este cel care l-a îndemnat pe domn să întemeieze Mănăstirea Putna, arătându-i și locul cel mai bun pentru ctitoria sa. Pentru a cinsti viata dusa de catre Sfântul Cuvios Daniil Sihastrul, la Manastirea Voronet a avut loc o sluba speciala. Prea Sfintitul Parinte Damaschin Dorneanul a oficiat apoi Sfânta Liturghie, în prezenţa stareţelor de la mai multe mănăstiri din Bucovina

PS Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților: „A dat si el si Cuviosul Daniel Sihastru a dat aceasta mostenire mai departe. Cui? Pe cine a indrumat? Bineinteles pe Sfantul Voievod Stefan cel Mare. Cetele de sihastri care l-au urmat atat cat a fost si a Putna cat si aici la Voronet. Primii voievozi ai Manastirii sunt si ei parte din familia duhovniceasca a Sfantului Daniel Sihastru. Si de atunci si pana acum. Toti cei care au invatat din invatatura lui, s-au recunoscut in el, au recunoscut in el un adevarat parinte pot fi socotiti parte din spita duhovniceasca a Sfantului Cuvios Daniel Sihastru„.

La finalul slujbei, diaconul Ilie Sebastian Gemănaru, slujitor la Mănăstirea Voroneţ, a fost hirotesit arhiadiacon. Preasfinţitul Damaschin Dorneanul a mulţumit tuturor pentru că s-au rugat împreună la acest ceas de sărbătoare şi a transmis binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Calinic.