Sfânta Cuvioasă Parascheva sărbătorită la Iași

Ziua de 14 octombrie a fost, și în acest an, una cu totul specială pentru credincioșii ortodocși din întreaga țară. La Iași, zeci de mii de pelerini s-au adunat în rugăciune la racla Sfintei Cuvioase Parascheva, ocrotitoarea Moldovei și Bucovinei. De dimineață, zeci de mii de suflete au umplut curtea Mitropoliei și bulevardul Ștefan cel Mare, cu speranța că Sfânta le aduce alinare, sănătate și binecuvântare.

Dis-de-dimineață, în Catedrala Mitropolitană s-au oficiat Miezonoptica, Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva și Ceasurile. Apoi, în sunet de clopote și rugăciune, a început Sfânta Liturghie pe podiumul amplasat lângă Catedrala Mitropolitană.

A fost o atmosferă încărcată de credință și multe lacrimi. A urmat recitarea Crezului, o mărturisire tăcută, dar puternică.

Această tânără din Neamț a venit pentru prima dată chiar de ziua Sfintei. Ne-a mărturisit că a simțit o trăire puternică în momentul în care s-a închinat la raclă.

„A fost prima dată când am venit chiar de ziua Sfintei și mă bucur că am reușit să ajung.”
R: Pentru ce te-ai rugat?
„În special pentru sănătate și înțelepciune, dar mai mult pentru sănătate.”

Pentru ea, ca pentru mulți alții, Sfânta este un sprijin.

R: Până acum Sfânta Parascheva v-a ajutat?
„Foarte mult! Da!”

Un cuplu din Târgu Neamț ne-a spus că a fost prezent în ultimii ani la pelerinaj și că de fiecare dată au simțit ocrotirea Sfintei. S-au rugat pentru sănătate, pentru pace și pentru liniștea întregii țări.

„A fost bine.”
R: Cu ce gânduri ați venit la Sfânta Parascheva?
„Cu gânduri frumoase. Să ne lumineze Dumnezeu mintea, atât. Ne-am rugat pentru sănătate, pentru cele bune în viață. Pentru pacea țării și pentru toate cele bune.”

Mulți au stat ore în șir doar pentru câteva secunde în fața raclei.

R: Cum a fost așteptarea?
„A fost foarte, foarte frumos. Venim pentru copii, nepoți și pentru țară să fie bine. Doamne ajută!”

O pelerină din Botoșani a petrecut 18 ore la coadă. Pentru ea a fost prima întâlnire cu Sfânta.

„18 ore…”
R: Veniți în fiecare an la Sfânta?
„Nu am fost până anul ăsta.”
R: De unde sunteți?
„Din Botoșani.”
R: Ce ați simțit? Cum a fost tot drumul până aici când ați ajuns la Sfânta?
„Bine. Frumos. A trecut repede. Ne-a ajutat Dumnezeu și am trecut cu bine.”
R: Pentru ce v-ați rugat?
Reprezentanții Bisericii au transmis recunoștință față de pelerinii care au venit și anul acesta în număr impresionant.

Lucian Apopei, Purtător de cuvânt – Arhiepiscopia Iașilor: „Astăzi este ziua cea mare, aici la Iași. Ziua de prăznuire a Sfintei Cuvioase Parascheva, una dintre cele mai populare sfinte din ortodoxia noastră. Ne bucurăm de faptul că și anul acesta pelerinii au venit și vin în continuare în număr atât de mare. Ne bucurăm pentru evlavia pe care ei o manifestă și pentru faptul că încă există multă credință în popor.”

În ultimele 24 de ore, echipajele medicale au muncit fără oprire, intervenind în zeci de cazuri pentru a-i ajuta pe pelerinii care au avut nevoie de îngrijiri.

Diana Cimpoeșu, Medic Șef UPU-SMURD Iași: „Echipa medicală UPU-SMURD Iași are în continuare intervenții. Sunt cazuri medicale pornind de la copii de 4 ani până la adulți de 86 de ani. În ultimele 24 de ore au fost 27 de cazuri, iar dintre ele 10 au fost trimise la spital. Atât la Spitalul de Pediatrie – copil cu diabet zaharat – cât și la Spitalul de Neurochirurgie – adulți șitineri cu crize comițiale –, și cei mai mulți la Spitalul Sfântul Spiridon, fie cu traumatisme minore, fie cu afecțiuni legate de mâncare sau de exces de alcool.”

An de an, mii de pelerini vin la Sfânta Parascheva cu speranță în suflet. Pentru unii, Sfânta rămâne o mângâiere, pentru alții, o minune.









Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *